After...

Gata, a trecut. De ce îmi era extrem de frică a trecut și nu a fost nici pe departe pe cât de înspăimântător mă așteptam să fie. Acum aștept să treacă timpul, să mă pun pe picioare atât la propriu cât și la figurat, și implicit să am mult mai multă grijă de mine.
Lăsând asta la o parte, între timp, am câștigat prieteni noi, am pierdut unul dintre ei...dar e mai bine așa. Noi să fim sănătoși, să muncim, să călătorim și să iubim! Mult și puternic...

Nu și Da

M-am întors acasă. Extrem de entuziasmată? DA! Nerăbdătoare? DA! Cu forță de muncă și de handbal? Absolut DA! Dar...apare clasicul și constroversatul DAR. În doar câteva minute s-au cam dus toate planurile pe care mi le făcusem înainte să mă urc în avion. În doar câteva minute am primit ceea ce nu doream niciodată să primesc...Încă 2 zile până la operație și apoi multe luni de recuperare...Dar la planuri nu renunț, niciodată! Între timp am mai pus două pe To Do List, și am bifat unul :)

De ce?

De ce e atât de ușor să-ți încalci cuvântul, dar e al naibii de greu să te ții de promisiune? De ce minți în halul ăsta și ai pretenția ca tu să nu fi mințit? De ce provoci suferința iar tu nu suferi? De ce iei dacă nu dai nimic? De ce râzi, dacă nu îi poți face pe alții să zîmbească? De ce alegi atât de ușor răul și îți bați joc de bine? Unde e logica?

Vis

Iarnă. Zăpadă. Temperaturi cu - în față. Afară ninge cu fulgi mari, vântul este inexistent, așadar am parte de un peisaj euforic. Puțin trecut de orele 19. Extrem de obosită, după o zi plină de handbal, mă uit prin geamul sălii de sport..afară, la minunații fulgi de nea. În sală e o gălăgie aproape insuportabilă, încă se dispută ultimul meci al zilei. Absorbită de gânduri, idei și de peisajul de afară, nu aud nimic din ceea ce se petrece in jurul meu. La un moment dat simt că cineva e in spatele meu și o mână mă atinge pe umăr. Mă întorc...o privire caldă mă invită afară. Mă iei de mână și pășim în peisajul acela extraordinar...mă aplec, iau puțină zăpadă și o arunc spre tine. Îmi zâmbești, apoi alergi spre mine și mă iei în brațe. Râdem, cântăm, ne simțim bine. Apoi facem așa cum mi-ai promis : îngerași în zăpadă. Ne ridicăm și îi botezăm: Pic și Poc! Când încep să simt frigul, mă iei de mână și ne urcăm în mașină. Plecăm. Pe drum, oprim undeva pentru a ne lua două cafele fierbinți...și iar la drum. Oprim în afara orașului, undeva de unde putem vedea cerul în toată splendoarea lui...și începem să povestim...și povestim...

?

Da, eu am prieteni...mulți și buni. Din punctul ăsta de vedere pot spune că sunt o persoană extrem de norocoasă. Întotdeauna ajut, sunt alături de ei, îi ridic de acolo de jos, îi îndulcesc...le sunt prietenă. De ce însă, atunci când vine vorba de mine, de persoana mea, care teoretic ar trebui să o poziționez liniștită pe locul 1, nu pot să fac nimic? Uit de dorință, uit de putere, uit de optimism...de fapt nu, nu uit, ci îmi e frică să acționez. De ce am nevoie? De o palmă? Nu...am primit deja prea mult și...degeaba? Un șut în fund? Același rezultat...Îmi e dor de mine!

E trist...dacă nici eu nu pot, atunci cine? :)

Mi-e dor...2

Când ești acolo, când faci lucrurile alea zi de zi, când totul ți se pare o rutină, începi să nu apreciezi tot ceea ce merită așa cum trebuie. Însă după ce pleci și stai o perioadă departe de toate lucrurile alea, revin amintirile, apare melancolia și începi să simți lipsa tuturor. Întotdeauna am avut alături mulți prieteni, însă niciodată nu i-am apreciat așa cum ar fi trebuit. Faptul că pleci și stai singur/ă o perioadă te face să deschizi ochii în privința multor lucruri. Așa am văzut cine îmi este prieten cu adevărat, așa am învățat să apreciez lucrurile simple fără de care viața mea ar fi o banalitate totală...așa am învățat că îmi e dor de România, că nicăieri nu e mai bine ca acasă!

Încă puțin si vin acasă!

Prima iubire! Prima pasiune!

Cum să îți explic acest joc minunat numit HANDBAL?

• Cum să îți explic ce este dragostea, dacă niciodată nu ai purtat cu drag tricoul echipei tale?
• Cum să îți explic ce este durerea, dacă niciodată nu ai ratat pe un contraatac?
• Cum să îți explic ce este plăcerea, dacă niciodată nu ai câștigat contra rivalului de moarte?
• Cum să îți explic cum e să plângi cu adevărat, când niciodată nu ai pierdut în ultima secundă din cauza unui "7 metri" incorect?
• Cum să îți explic ce este ura și ce sunt nervii, dacă niciodată nu ai pierdut mingea care decidea meciul?
• Cum să îți explic ce este solidaritatea, dacă niciodată nu ai alergat, chiar dacă simțeai că nu mai poți, pentru a te apăra în ultimele secunde?
• Cum să îți explic ce este prietenia, dacă niciodată nu ai dat o pasă de gol, chiar dacă și tu ai fi putut marca?
• Cum să îți explic ce înseamnă panica, dacă niciodată nu ai simțit să vezi cum e să fii egalat chiar daca tu conduceai detașat?
• Cum să îți explic ce înseamnă să mori puțin câte puțin, dacă niciodată nu ai pierdut o finală?
• Cum să îți explic ce înseamnă o adevărată demonstrație de forță, dacă niciodată nu ai sângerat încercând să recuperezi o minge?
• Cum să îți explic ce este arta, dacă niciodată nu ai inventat pe moment o schimbare de direcție nebunească?
• Cum să îți explic ce este muzica, dacă niciodată nu ți-ai încurajat echipa sau nu ai ascultat sunetul mingii atunci când atinge podeaua?
• Cum să îți explic ce înseamnă nedreptatea, dacă niciodată nu ți-a furat arbitrul meciul?
• Cum să îți explic ce este viața, dacă niciodată nu ai jucat HANDBAL!!!