?

Da, eu am prieteni...mulți și buni. Din punctul ăsta de vedere pot spune că sunt o persoană extrem de norocoasă. Întotdeauna ajut, sunt alături de ei, îi ridic de acolo de jos, îi îndulcesc...le sunt prietenă. De ce însă, atunci când vine vorba de mine, de persoana mea, care teoretic ar trebui să o poziționez liniștită pe locul 1, nu pot să fac nimic? Uit de dorință, uit de putere, uit de optimism...de fapt nu, nu uit, ci îmi e frică să acționez. De ce am nevoie? De o palmă? Nu...am primit deja prea mult și...degeaba? Un șut în fund? Același rezultat...Îmi e dor de mine!

E trist...dacă nici eu nu pot, atunci cine? :)