Carpe Diem

Ne naștem, creștem, trecem prin prima zi de școală, capacitate, primul sărut, majorat, bacalaureat, anii studenției...trecem prin niște momente extraordinare fără să ne dăm seama că, de fapt, viața se poate duce la fel de simplu și ușor cum a apărut....viața e ca o flacără de lumânare care la cea mai mică adiere se stinge? Da! Viața e ca un fir de ață ce poate fi tăiat și de o lamă tocită de vreme? Da! Viața e ca o picătură de apă ce se poate evapora într-o secundă într-o zi frumoasă de vară? Da!
Am sperat să fie o glumă proastă de 1 aprilie, am sperat că vrei sa fii sarcastic știindu-te teribil de amuzat, am sperat că nu văd/aud bine...Încă refuz să cred! Tuturor ne vei lipsi, ne va lipsi umorul tău, ne va lipsi persoana ta...
   Ștefan: Hey!
   Bianca: Hello stranger!
   Ș: Stranger? :))
   B: Sau trebuia să spun...long time no talk and see :)
   Ș: Suntem prieteni demult. Da, da:)) Ce mai faci?
   B: Obosită, antrenamente, licență, viață de studentă. Tu?
   Ș: La mare, am un proiect aici o lună. Mai ești măritată? :))
   B: Frumos, te distrezi. Nu am fost și nici nu sunt :)
   Ș: Oooo, e momentul meu! :))
   B: La fel de nebun ai rămas.
   Ș: Cerebral, nicidecum nebun. Când mă întorc trebuie să ne vedem, știu că avem niște lucruri în comun.
   B: Sună bine, ok.

Acum câteva săptămâni...o lună am vorbit ultima oară. Ar fi trebuit să ne vedem...din păcate nu am mai avut timp. Îmi pare rău Ștefan! Ai grijă de tine acolo sus!

Ce?

Ce ai face tu în momentul în care realizezi că ți s-a furat acel ceva ce te definește ca om?

Dor de...mine

Îmi e dor de vară...îmi e dor să mă trezești din somn la 2 dimineața cu un telefon, spunându-mi cât de mult iți lipsesc deși ne-am despărțit, sărutându-ne, cu 3 ore mai devreme. Îmi e dor să te țin de mână în timp ce ne plimbăm, așa, târziu în noapte...oriunde! Îmi e dor să mă ții în brațe, să mă săruți, să îți simt parfumul, să îți aud râsul...Îmi e dor, dar nu te cunosc! Nu încă...Pentru asta închină un pahar în cinstea sănătății noastre mintale...și a iubirii :)

After...

Gata, a trecut. De ce îmi era extrem de frică a trecut și nu a fost nici pe departe pe cât de înspăimântător mă așteptam să fie. Acum aștept să treacă timpul, să mă pun pe picioare atât la propriu cât și la figurat, și implicit să am mult mai multă grijă de mine.
Lăsând asta la o parte, între timp, am câștigat prieteni noi, am pierdut unul dintre ei...dar e mai bine așa. Noi să fim sănătoși, să muncim, să călătorim și să iubim! Mult și puternic...

Nu și Da

M-am întors acasă. Extrem de entuziasmată? DA! Nerăbdătoare? DA! Cu forță de muncă și de handbal? Absolut DA! Dar...apare clasicul și constroversatul DAR. În doar câteva minute s-au cam dus toate planurile pe care mi le făcusem înainte să mă urc în avion. În doar câteva minute am primit ceea ce nu doream niciodată să primesc...Încă 2 zile până la operație și apoi multe luni de recuperare...Dar la planuri nu renunț, niciodată! Între timp am mai pus două pe To Do List, și am bifat unul :)

De ce?

De ce e atât de ușor să-ți încalci cuvântul, dar e al naibii de greu să te ții de promisiune? De ce minți în halul ăsta și ai pretenția ca tu să nu fi mințit? De ce provoci suferința iar tu nu suferi? De ce iei dacă nu dai nimic? De ce râzi, dacă nu îi poți face pe alții să zîmbească? De ce alegi atât de ușor răul și îți bați joc de bine? Unde e logica?

Vis

Iarnă. Zăpadă. Temperaturi cu - în față. Afară ninge cu fulgi mari, vântul este inexistent, așadar am parte de un peisaj euforic. Puțin trecut de orele 19. Extrem de obosită, după o zi plină de handbal, mă uit prin geamul sălii de sport..afară, la minunații fulgi de nea. În sală e o gălăgie aproape insuportabilă, încă se dispută ultimul meci al zilei. Absorbită de gânduri, idei și de peisajul de afară, nu aud nimic din ceea ce se petrece in jurul meu. La un moment dat simt că cineva e in spatele meu și o mână mă atinge pe umăr. Mă întorc...o privire caldă mă invită afară. Mă iei de mână și pășim în peisajul acela extraordinar...mă aplec, iau puțină zăpadă și o arunc spre tine. Îmi zâmbești, apoi alergi spre mine și mă iei în brațe. Râdem, cântăm, ne simțim bine. Apoi facem așa cum mi-ai promis : îngerași în zăpadă. Ne ridicăm și îi botezăm: Pic și Poc! Când încep să simt frigul, mă iei de mână și ne urcăm în mașină. Plecăm. Pe drum, oprim undeva pentru a ne lua două cafele fierbinți...și iar la drum. Oprim în afara orașului, undeva de unde putem vedea cerul în toată splendoarea lui...și începem să povestim...și povestim...