În fiecare zi întâlnesc oameni noi. Şi în fiecare zi rămân surprinsă, atât în mod plăcut cât şi în mod neplăcut de atitudinea lor.
Luni, dupa 2 zile pline de handbal în urma cărora m-am ales cu o mică accidentare la genunchiul meu sensibil, am fost nevoită să port o faşă elastică. În drum spre muncă, în Ratb, nicio persoana nu s-a deranjat să îmi ofere un loc pe scaun deşi şchiopătam vizibil. De ce? Îmi place să spun că din comoditate. Pe drumul către casă, am urcat la un moment dat într-un autobuz, destul de plin. O singură persoană s-a deranjat să îmi ofere locul, şi acela era un bărbat de maxim 35 de ani. Mulţumesc!
Miercuri seara, am ieşit să arunc gunoiul. În timp ce mă chinuiam cu uşiţa de la ghenă, cu locul strâmt de acolo, şamd, vecina de vis a vis (o bătrânică drăguţă de peste 60 de ani) bătea frenetic în uşa vecinei de lânga (altă bătrânică o idee mai în vârstă). Într-un final cea din urmă deschide, cealaltă întâmpinând-o astfel: "Fată, am vorbit cu Ştefania, a zis că ne aşteaptă în Poli, la banca noastră, ştii tu - prima pe stânga. E cu pisica afară acum. Eu ma duc sa iau prăjiturile, tu să nu uiţi ceaiul ( sau sucul, nu mai reţin exact) şi ne vedem acolo în jumătate de oră!"
Bineînţeles că un mare zâmbet s-a instalat pe faţa mea la auzul unei astfel de invitaţii. Se pare că există tinereţe şi la batrâneţe! :)
