Mulţumesc!

Nu pot să fiu decât extrem de fericită când văd cum cuvintele mele ajung acolo unde le este locul iar oamenii apreciază enorm treaba asta. Vă foarte mulţumesc!

 Acesta este motivul bucuriei mele: http://motivonti.ro/scrisoare-catre-tine.html

Iată un mic rezumat:

"Ţie, dragul meu, îţi doresc să realizezi că iubirea nu există numai în cer, ci şi în suflet şi în inimă. O găseşti şi în zâmbete şi în cuvinte. Să realizezi că a iubi nu înseamnă doar să spui “Te iubesc“.
Dragul meu prieten, vreau să înţelegi, spre binele tău, că a nu spune NU, nu înseamnă a spune DA; şi că pe cât de hotărât îţi e NU-ul, la fel îţi va fi şi DA-ul. Să ai curajul mereu să fii TU. Să ai curajul să iţi etalezi calităţile şi defectele care te fac unic. Să nu îţi fie ruşine să recunoşti că aici eşti foarte bun iar dincolo foarte slab. Să ai întotdeauna curajul să alegi între două rele. Să îţi fie ruşine doar atunci când ştii că poţi şi nu faci!
Îţi doresc, dacă nu ai facut-o până acum, să te redescoperi. Îţi doresc să ajungi să te cunoşti TU foarte bine, ca apoi să ne permiţi şi nouă să facem asta şi chiar să ne ajuţi atunci când ne împotmolim pentru că merită… pentru că TU meriţi. Să nu te dai niciodată înapoi de la nimic. Să ai încredere, în tine în primul rând. Îţi doresc să reuşeşti să dai tot răul la o parte, să rămână din tine doar un zâmbet sincer şi senin. Te vreau puternic. Îţi doresc să nu cunoşti frica. Dar dacă totuşi o faci, fă-o să fie de partea ta…[...]"

Oameni mici, oameni mari

În fiecare zi întâlnesc oameni noi. Şi în fiecare zi rămân surprinsă, atât în mod plăcut cât şi în mod neplăcut de atitudinea lor.
Luni, dupa 2 zile pline de handbal în urma cărora m-am ales cu o mică accidentare la genunchiul meu sensibil, am fost nevoită să port o faşă elastică. În drum spre muncă, în Ratb, nicio persoana nu s-a deranjat să îmi ofere un loc pe scaun deşi şchiopătam vizibil. De ce? Îmi place să spun că din comoditate. Pe drumul către casă, am urcat la un moment dat într-un autobuz, destul de plin. O singură persoană s-a deranjat să îmi ofere locul, şi acela era un bărbat de maxim 35 de ani. Mulţumesc!
Miercuri seara, am ieşit să arunc gunoiul. În timp ce mă chinuiam cu uşiţa de la ghenă, cu locul strâmt de acolo, şamd, vecina de vis a vis (o bătrânică drăguţă de peste 60 de ani) bătea frenetic în uşa vecinei de lânga (altă bătrânică o idee mai în vârstă). Într-un final cea din urmă deschide, cealaltă întâmpinând-o astfel: "Fată, am vorbit cu Ştefania, a zis că ne aşteaptă în Poli, la banca noastră, ştii tu - prima pe stânga. E cu pisica afară acum. Eu ma duc sa iau prăjiturile, tu să nu uiţi ceaiul ( sau sucul, nu mai reţin exact) şi ne vedem acolo în jumătate de oră!"
Bineînţeles că un mare zâmbet s-a instalat pe faţa mea la auzul unei astfel de invitaţii. Se pare că există tinereţe şi la batrâneţe! :)

Eu!

Eu...poate cel mai important cuvant, dar totusi nu am mereu curajul sa il folosesc. Merit. Trebuie. Si o sa fac asta. Imi place muzica..buna. Imi place sa scriu, imi place sa desenez. Imi place sa fotografiez. Imi place sa vad lumea asa cum vreau eu, asa cum simt eu ca trebuie vazuta. Imi place viata. Da! Mie.

Aparențele....bată-le vina!

Atunci când crezi că nimic nu te mai surprinde, exact atunci viața te lovește așa cum știe ea mai bine. Cum?! Readucându-ți aminte că prostia e in floare.
Crezi că dacă tu ești un om cu capul pe umeri, așa sunt și cei din jurul tău? Crezi că dacă ție îți pasă le pasă și lor? Crezi că dacă ai respectul zi de zi în buzunar, îl au și ei? Ei bine, răspunsul vine clar și răspicat: NU!
Bagă-ți mințile în cap fetițo și nu le mai acorda tuturor prezumția de nevinovăție; nici măcar până la proba contrarie...unii nu merită asta!

Să-ți fie învățătură de minte!

Carpe Diem

Ne naștem, creștem, trecem prin prima zi de școală, capacitate, primul sărut, majorat, bacalaureat, anii studenției...trecem prin niște momente extraordinare fără să ne dăm seama că, de fapt, viața se poate duce la fel de simplu și ușor cum a apărut....viața e ca o flacără de lumânare care la cea mai mică adiere se stinge? Da! Viața e ca un fir de ață ce poate fi tăiat și de o lamă tocită de vreme? Da! Viața e ca o picătură de apă ce se poate evapora într-o secundă într-o zi frumoasă de vară? Da!
Am sperat să fie o glumă proastă de 1 aprilie, am sperat că vrei sa fii sarcastic știindu-te teribil de amuzat, am sperat că nu văd/aud bine...Încă refuz să cred! Tuturor ne vei lipsi, ne va lipsi umorul tău, ne va lipsi persoana ta...
   Ștefan: Hey!
   Bianca: Hello stranger!
   Ș: Stranger? :))
   B: Sau trebuia să spun...long time no talk and see :)
   Ș: Suntem prieteni demult. Da, da:)) Ce mai faci?
   B: Obosită, antrenamente, licență, viață de studentă. Tu?
   Ș: La mare, am un proiect aici o lună. Mai ești măritată? :))
   B: Frumos, te distrezi. Nu am fost și nici nu sunt :)
   Ș: Oooo, e momentul meu! :))
   B: La fel de nebun ai rămas.
   Ș: Cerebral, nicidecum nebun. Când mă întorc trebuie să ne vedem, știu că avem niște lucruri în comun.
   B: Sună bine, ok.

Acum câteva săptămâni...o lună am vorbit ultima oară. Ar fi trebuit să ne vedem...din păcate nu am mai avut timp. Îmi pare rău Ștefan! Ai grijă de tine acolo sus!

Ce?

Ce ai face tu în momentul în care realizezi că ți s-a furat acel ceva ce te definește ca om?

Dor de...mine

Îmi e dor de vară...îmi e dor să mă trezești din somn la 2 dimineața cu un telefon, spunându-mi cât de mult iți lipsesc deși ne-am despărțit, sărutându-ne, cu 3 ore mai devreme. Îmi e dor să te țin de mână în timp ce ne plimbăm, așa, târziu în noapte...oriunde! Îmi e dor să mă ții în brațe, să mă săruți, să îți simt parfumul, să îți aud râsul...Îmi e dor, dar nu te cunosc! Nu încă...Pentru asta închină un pahar în cinstea sănătății noastre mintale...și a iubirii :)