
Şi uite aşa vine Crăciunul...şi uite tot aşa trece Crăciunul...Cât l-am asteptat un an întreg şi nici nu l-am simţit cu adevărat. Poate exagerez, poate cer eu prea multe, poate am pretenţii prea mari dar înainte altfel era Crăciunul...Parcă a devenit totul atât de "comercial" încât am uitat cu adevărat valoarea acestei minunate sărbători...Să mă gândesc ce îmi amintesc eu de când eram micuţă: mirosul de cozonac fierbinte, de portocale, de sărmăluţe...filmele cu specific...un moş gras, roşu în obraji şi plin de cadouri, zăpadă din belşug şi săniuţe pretutindeni, un om de zăpadă care în fiecare iarnă primea alt nume şi alte hainuţe, colindători dornici să primească orice, nu să strâmbe din nas pentru că au primit 3-4 lei sau să arunce covrigii, bomboanele, dulciurile primite, bradul cât mai împodobit şi nu în ultimul rând faptul că este o sărbatoare religioasă, Naşterea Domnului...şi totuşi, nu pot să uit cum zilele trecute nişte aşa-zişi colindători au băgat repede banii în buzunar iar dulciurile primite le-au aruncat pe scara blocului...lipsă de respect şi educaţie...zău aşa!
Eh...gata cu melancolia,trebuie să ne resemnăm....Sărbători fericite şi numai bine!
P.S: îmi plăcea să cred în Moşu'...